Romania a pierdut inca,o artera vie a culturii,literaturii...ADRIAN Paunescu.
Acum,putem asculta poeziile,cantecele si sa dam un click pe google...
Prea multe cuvinte,ar duce la demagogie!
Adrian Paunescu 1943-2010
De la un cardiac, cordial
De-aicea, de pe patul de spital,
Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider că e-un gest profund moral
Cuvântul meu la voi să mai ajungă.
Mă monitorizează paznici minimi,
Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi
Să nu mă mai ajungă nicio schijă.
Aud o ambulanţă revenind,
Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se tratează cicatricea.
Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei,
Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei,
Spitalul de urgenţă implorându-l.
Eu vă salut de-a dreptul cordial,
De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital
Nu-i o alarmă, ci o garanţie.
Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani,
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani
Şi ţării mele minima dreptate.
O alta poezie foarte la suflet ar fi:
Ruga pentru parinti
Enigmatici si cuminţi
Terminîndu-şi rostul lor
Lîngă noi se sting şi mor
Dragii noştri, dragi părinţi.
Cheamă-i Doamne, înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost
Şi fă-i tineri cum au fost
Fă-i mai tineri decît noi.
Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Sa-i mai poţi întîrzia
Să o ia de la-nceput.
Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori
Doamne, fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.
Ia priviţi-i cum se duc
Ia priviţi-i cum se sting
Lumînări în cuib de cuc
Parcă tac şi parcă ning.
Plini de boli şi suferinţi
Ne întoarcem în pămînt
Cît mai sîntem, cît mai sînt,
Mîngîiaţi-i pe părinţi.
E pămîntul tot mai greu
Despărţirea-i tot mai grea
Sărut mîna, tatăl meu!
Sărut mîna, mama mea!
Dar de ce priviţi aşa
Fata mea şi fiul meu
Eu sînt cel ce va urma
Dragii mei mă duc şi eu.
Sărut mîna, tatăl meu!
Sărut mîna, mama mea!
Rămas bun, băiatul meu!
Rămas bun, fetita mea!
Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetïţa mea!
Si o poezie mai veche,1983 unde exprima cateva versuri care in ziua de azi 5 noembrie 2010 spune ceva.
Pacient la final de veac
Adrian Paunescu: in serviciul dv.
Şi află, doctore, c-aici mă doare,
Acolo unde geme-un colţ de ţară,
Acolo unde plânge fiecare
Ca naţiunea noastră să nu moară.
Iar dacă e de completat o fişă,
Te rog, permite-mi să o scriu cu sânge,
Începătura bolii este grijă,
Am tricolorul ciuruit pe sânge.
Farmacopeea stă să se răstoarne
Asupra mea cu toate ale sale,
Dar eu port rana veacului în carne
Şi am în splină ţărăneasca jale.
Tăiaţi-mă de-a lungul şi de-a latul
Şi dumneata, şi ceilalţi doctori, încă,
Apoi să-mi iscăliţi certificatul
Că nu ştiţi boala care mă mănâncă.
O, doamne, cum vă înşelaţi cu toţii
Mi-e capul greu de fiecare veste
Şi nici un minister al sănătăţii
De folosinţă, astăzi, nu-mi mai este.
Sunt numai un creion care îşi scrie
Problema ţării lui, încă o dată,
Şi-şi copiază pe curat, târzie,
Această dulce ţară zbuciumată.
Deci, doctore, acestea se întâmplă,
Acestea să le afle telegraful.
Mă trage mâlul veacului de tâmplă
Din care nu vreau să se-aleagă praful.
Mai am în mine bucurie multă,
Mai am în mine dorul de-a vă spune
Că nu doar voi, ci alţii mă ascultă,
Să vadă dacă am cuvinte bune.
De nici de sanatoriu nu m-apropii
Că n-aveţi voi rezervă pentru mine
Eu sunt bolnav de soarta Europei
Şi Pacea doarme-n inimă la mine.
Încolo, câte-o tuse, câte-o gripă,
Dureri de şale, şoc de şapte arte,
Artrită la picior şi la aripă,
Şi, mai ales, în tot, un pic de moarte.
Acum,putem asculta poeziile,cantecele si sa dam un click pe google...
Prea multe cuvinte,ar duce la demagogie!
Adrian Paunescu 1943-2010
De la un cardiac, cordial
De-aicea, de pe patul de spital,
Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider că e-un gest profund moral
Cuvântul meu la voi să mai ajungă.
Mă monitorizează paznici minimi,
Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi
Să nu mă mai ajungă nicio schijă.
Aud o ambulanţă revenind,
Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se tratează cicatricea.
Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei,
Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei,
Spitalul de urgenţă implorându-l.
Eu vă salut de-a dreptul cordial,
De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital
Nu-i o alarmă, ci o garanţie.
Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani,
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani
Şi ţării mele minima dreptate.
O alta poezie foarte la suflet ar fi:
Ruga pentru parinti
Enigmatici si cuminţi
Terminîndu-şi rostul lor
Lîngă noi se sting şi mor
Dragii noştri, dragi părinţi.
Cheamă-i Doamne, înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost
Şi fă-i tineri cum au fost
Fă-i mai tineri decît noi.
Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Sa-i mai poţi întîrzia
Să o ia de la-nceput.
Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori
Doamne, fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.
Ia priviţi-i cum se duc
Ia priviţi-i cum se sting
Lumînări în cuib de cuc
Parcă tac şi parcă ning.
Plini de boli şi suferinţi
Ne întoarcem în pămînt
Cît mai sîntem, cît mai sînt,
Mîngîiaţi-i pe părinţi.
E pămîntul tot mai greu
Despărţirea-i tot mai grea
Sărut mîna, tatăl meu!
Sărut mîna, mama mea!
Dar de ce priviţi aşa
Fata mea şi fiul meu
Eu sînt cel ce va urma
Dragii mei mă duc şi eu.
Sărut mîna, tatăl meu!
Sărut mîna, mama mea!
Rămas bun, băiatul meu!
Rămas bun, fetita mea!
Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetïţa mea!
Si o poezie mai veche,1983 unde exprima cateva versuri care in ziua de azi 5 noembrie 2010 spune ceva.
Pacient la final de veac
Adrian Paunescu: in serviciul dv.
Şi află, doctore, c-aici mă doare,
Acolo unde geme-un colţ de ţară,
Acolo unde plânge fiecare
Ca naţiunea noastră să nu moară.
Iar dacă e de completat o fişă,
Te rog, permite-mi să o scriu cu sânge,
Începătura bolii este grijă,
Am tricolorul ciuruit pe sânge.
Farmacopeea stă să se răstoarne
Asupra mea cu toate ale sale,
Dar eu port rana veacului în carne
Şi am în splină ţărăneasca jale.
Tăiaţi-mă de-a lungul şi de-a latul
Şi dumneata, şi ceilalţi doctori, încă,
Apoi să-mi iscăliţi certificatul
Că nu ştiţi boala care mă mănâncă.
O, doamne, cum vă înşelaţi cu toţii
Mi-e capul greu de fiecare veste
Şi nici un minister al sănătăţii
De folosinţă, astăzi, nu-mi mai este.
Sunt numai un creion care îşi scrie
Problema ţării lui, încă o dată,
Şi-şi copiază pe curat, târzie,
Această dulce ţară zbuciumată.
Deci, doctore, acestea se întâmplă,
Acestea să le afle telegraful.
Mă trage mâlul veacului de tâmplă
Din care nu vreau să se-aleagă praful.
Mai am în mine bucurie multă,
Mai am în mine dorul de-a vă spune
Că nu doar voi, ci alţii mă ascultă,
Să vadă dacă am cuvinte bune.
De nici de sanatoriu nu m-apropii
Că n-aveţi voi rezervă pentru mine
Eu sunt bolnav de soarta Europei
Şi Pacea doarme-n inimă la mine.
Încolo, câte-o tuse, câte-o gripă,
Dureri de şale, şoc de şapte arte,
Artrită la picior şi la aripă,
Şi, mai ales, în tot, un pic de moarte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu